Beneficiile muzicii pentru copii

copii canta la instrumente muzicale

Ca parinte, iti doresti ce e mai bun pentru prichindelul tau. Muzica poate face o diferenta. De la dezvoltarea intelectului, la insuflarea perseverentei si rabdarii, muzica poate face minuni in viata copilului. Muzica e omniprezenta in viata unui om - de la cea mai frageda varsta, cand adoarme insotit de note muzicale dulci si gingase, pana la o varsta inaintata, odata trecut prin o complexitate de stiluri, ritmuri, contexte si experiente muzicale.

Muzica are efecte diferite asupra bebelusilor in comparatie cu cele asupra copiilor mai mari. Daca primii sunt inca in crestere si in plina adaptare la lumea inconjuratoare, cei mai mari sunt gata sa dea piept cu ea si sa interactioneze in mod proactiv.

Bebelusi si copii mici

Fiecare parinte a interactionat cu muzica macar o data pentru a-si linisti pruncul. Iata beneficiile muzicii asupra puiului tau: somn mai linistit, stres diminuat, dezvoltare motorie armonioasa, recunoasterea mai usoara a vocii si stabilizarea starii emotionale.

Cum sa le faci cunoscuta muzica bebelusilor: 

  • asculta muzica clasica in timpul sarcinii;
  • ia-le jucarii muzicale cu care sa se joace;
  • cantece de adormit copiii;
  • ritmuri si stiluri muzicale diferite;
  • danseaza cu ei pentru a le capta atentia.

Pe copiii mici, peste 2 ani, muzica ii ajuta sa-si creeze rutine si obiceiuri, sa arda calorii, ajuta la dezvoltarea vocabularului si, de asemenea, creeaza o relatie stransa parinte-copil.

Copii peste 4-5 ani

Muzica este stimulent pentru intelect, creativitate si imaginatie

Cati dintre noi nu-si amintesc coloana sonora de la Pantera Roz? Toti copiii au vazut macar o data aceste desene animate si au auzit coloana sonora deosebita, care te poate transpune foarte usor in pielea unui detectiv, cu un pic de imaginatie. 

In ceea ce priveste creativitatea, muzicienii sunt unii dintre cei mai creativi oameni. Muzica este un mod de a induce copilul intr-o stare de fericire, facilitand crearea unei lumi proprii, relaxandu-i si ajutandu-i sa-si exprime emotiile intr-un mod creativ.

Muzica e matematica. Cei mai mari matematicieni erau si muzicieni si invers. Studiile au aratat ca dupa 15 luni de studiu al muzicii, invataceii s-au schimbat: intelectul lor era mai alert, puteau distinge notele muzicale mai bine si chiar si functiile motorii erau imbunatatite. De asemenea, cei care studiaza muzica tind sa aiba note mai bune la scoala decat cei non-muzicali, si sa se realizeze din punct de vedere academic.

Cand privesti un muzician, totul pare sa comunice armonie si relaxare, insa in interior, creierul e supus unui exercitiu foarte intens. Nu in ultimul rand, muzica ajuta memoria si procesele ei cognitive.

Muzica educa stima de sine in copil

Cantecele, melodiile si notele muzicale in general schimba modul in care puiul tau percepe lumea exterioara. Cand copilul realizeaza abilitatea lui de a canta la un instrument, stima de sine creste si are mai mare incredere, lucru foarte delicat in deosebi in perioada adolescentei.

Muzica e o limba universala

Muzica ajuta copiii sa se integreze mai bine din punct de vedere social: muzica e un limbaj pe care toti il pot vorbi, poate apropia oameni, indiferent de cultura, context sau principii personale. Ofera-i copilului tau sansa de a se imprieteni mai usor si de a lega relatii stranse cu cei din jur.

Muzica il invata pe copil rabdarea si perseverenta

Te-ai intrebat vreodata de ce inca din clasele primare puiul tau studiaza muzica? Disciplinele artistice sunt la fel de importante precum cele reale sau umane. Iata de ce: muzica stimuleaza aceeasi zona a creierului care sustine si citirea, calculele matematice si dezvoltarea emotionala - iata un argument puternic sa asiguri ore de muzica prichindeilor tai.

Mai mult, exersand rabdarea in ce priveste gratificarea efortului muzical si perseverenta, copiii au parte de un studiu distractiv si unic. Cu timpul si in urma muncii depuse, muzica poate ajunge usor un mod de viata.

Muzica imbie la relaxare si eliberare

Prin intermediul muzicii copiii se pot exterioriza, isi pot exprima mai bine sentimentele si, de asemenea, se relaxeaza. Notele muzicale bine asezate pot oferi sens lumii inconjuratoare.

Prin muzica, prichindelul tau se poate relaxa si bucura prin cantec si dans. Rezultatul final? Fericirea.

Cum interactioneaza copilul tau cu muzica? Iata cateva moduri in care sa te apropii de prichindelul tau prin intermediul muzicii: 

  • canta-i inainte de culcare, pe langa cititul povestilor;
  • kit karaoke;
  • invatali cantece despre rutina zilnica - si le va aminti pentru totdeauna;
  • mergi cu el la concerte;
  • ia-i mici instrumente muzicale: cutie muzicala, xilofon etc.