Iti mai aduci aminte?

Carla Alina Buleanu Carla Alina Buleanu, Rescuer si linistitor de inimi

Iti mai aduci aminte?

“Iti aduci aminte ziua aia de vara? Eram in curte cu mama si cu fratii mei, la soare, cu o mica piscina gonflabila in care ne aruncam unul pe altul. In ultimele zile intrasera multi oameni in curte. Femei, barbati, chiar si copii. Se uitau la noi, ne luau in brate si noi ii lingeam pe nas, apoi ne lasau langa mama si plecau. In ziua aia, imi aduc aminte ca tocmai rontaiam urechea unui fratior, doar ca sa-l enervez si sa ma arunce in apa, cand deodata am auzit scartaitul portii. M-am intors imediat si te-am vazut. Nu stiam cine esti si nici nu intelegeam ce vrei. Te-ai asezat pe vine si ai strigat ‘Athooos, vino aici!’ Mi-a placut vocea ta, iar ‘o’-ul ala mi s-a parut foarte interesant, asa ca am luat-o la fuga spre tine. Am uitat de groapa aia mica din curte, sapata de una dintre surorile mele, si am cazut in ea. M-am ridicat imediat si am continuat sa alerg spre tine. Cand am ajuns, ti-am sarit cu labutele din fata pe genunchi, tu m-ai mangaiat tare-tare pe cap si am inceput sa te miros. Hmmm… miroaseai a scortisoara, amestecata cu balsam de rufe si putina benzina. Mi-am dat seama ca ai venit cu masina. Nici nu am apucat sa te pup bine pe nas, ca m-ai luat in brate si ai spus ‘Il iau. Il iau acum.’ Sa stii ca n-am fost foarte fericit in timp ce ieseai cu mine pe poarta, pentru ca nici macar nu apucasem sa le spun ‘pa’ mamei si fratilor mei.

Iti mai aduci aminte cand mi-am facut prima data nevoile in casa, pe covor, in living? Ha, ha! Ai facut ochii mari si ai sunat agitat pe cineva. N-am cum sa uit ce spuneai atunci: ‘Sa-l cert?! Cum sa-l cert? […] Nu pot sa tip la el! Aaaa, sa-i spun pe nume, dupa care sa-i zic ca nu e voie? Aha. Bine. Merci!’ Ai inchis telefonul si te-ai intors cu o fata serioasa spre mine, dar am vazut ca te pufnea rasul. Ai zis de trei ori ‘Athos, nu e voie! Rusine!’, dar nu intelegeam ce vrei sa spui si am inceput sa ma rotogolesc pe covor. N-ai mai rezistat si ai inceput sa razi cu lacrimi. N-o sa uit niciodata ziua aia.

Iti mai aduci aminte cand am iesit prima data afara, la plimbare? Vaaaai, cate mirosuri erau! Voiam sa ajung la toate, iar tu ma trageai cu sfoara aia lunga si strigai non stop ‘Athos, Athos!’ Dupa un timp am ajuns intr-un loc cu muuulta iarba si mi-ai spus ca acolo e ‘parcul’. Din ziua aia, parcul a devenit marea mea iubire, dupa tine, normal. Te-ai asezat pe iarba si mi-ai spus ca incepem dresajul. Nu stiam ce e ala, dar abia asteptam sa aflu! Ai scos din buzunar niste bucatele care miroseau minunaaat si mi-au zis ca alea sunt ‘recompense’. Mi-ai dat drumul din sfoara aia, pe care, mai tarziu, am inteles ca o cheama ‘lesa’ si am rupt-o la fuga ca sa ajung la toate mirosurile din parc. Te-ai speriat foarte tare atunci, dar ai avut rabdare si ai incercat sa ma aduci inapoi cu recompense. Ai incercat o data, de doua ori, de zece ori si tot asa, in timp ce ziceai neincetat “Athos”. La un moment dat, in timp ce fugeam in directia opusa fata de tine, te-am auzit strigand “Athos, vino aici!”, m-am intors, te-am vazut cum imi faci cu mana si imi arati sa ma intorc, iar atunci am inteles: ‘Athos’ eram eu!

Iti mai aduci aminte cand mi-a fost foarte rau in dimineata aia? Nici nu puteam sa mananc. Nu-mi venea sa cred… eu sa nu mananc! M-ai urcat imediat in masina si am mers la veterinar. Acolo ai aflat cea mai proasta veste. Trebuia sa intru de urgenta in operatie pentru ca inghitisem o bucata dintr-o jucarie care-mi blocase intestinul. Niciodata nu te simtisem atat de agitat. Niciodata nu te vazusem plangand. Veterinarul mi-a facut o injectie si am adormit uitandu-ma la tine. Cand m-am trezit eram acasa si ma durea foarte tare burta. Aveam un fel de bandaj pe jumatate din corp, iar tu dormeai pe jos langa mine. Au urmat multe zile de mers la veterinar, zile in care stateam cu un ac infipt in labuta si cate trei ore, dar tu ai stat mereu langa mine. Intr-o zi insa, te-ai ridicat si ai iesit din cabinet. Doamne, ce m-am speriat! M-am ridicat si, fara sa vreau, am tras dupa mine firul ala lung care era legat de ac, doua scaune de plastic si o masa. Le-am daramat pe toate, iar tu te-ai intors intr-un suflet. Imi pare rau, credeam ca ai plecat, dar mi-am dat seama ca iesisei doar sa vorbesti la telefon si m-am linistit.

Azi, imi vin toate amintirile astea, una dupa alta. Azi, stateam in curtea noastra, intins pe iarba si deodata ti-am simtit mirosul atat de puternic incat am stiu ca ai ajuns acasa. Sunt convins ca m-ai si strigat, dar de ceva vreme nu mai aud nimic. Mai demult te-am auzit spunandu-i unei persoane pe strada ca am 13 ani. Habar nu am daca e mult sau putin. Oricum ar fi, azi, dupa 13 ani si ceva, am intors capul spre poarta si te-am vazut. Te asezasesi pe vine zambind si mi-ai facut semn sa vin. Ti-am citit pe bune “Athos, vino aici!” M-am ridicat destul de greu si am pornit spre tine. La jumatatea drumului am cazut. Nu, nu era nicio groapa, insa, nu stiu de ce, dar picioarele din spate nu ma mai asculta de ceva vreme. Nu mai pot sa alerg spre tine, dar stiu ca tu ma astepti oricat ar fi nevoie. M-am ridicat din nou si am ajuns cu inima sarindu-mi din piept de bucurie ca te-ai intors. Nu stiu cat ai fost plecat, o ora, o zi, nici nu conteaza. Important e ca esti aici, acum.

In astia 13 ani, am auzit des in discutiile oamenilor expresia ‘daca ar fi sa regret ceva, e ca…’, iar in timp, i-am inteles sensul.  Azi, aici pe iarba din curtea noastra, in timp ce ma mangai si te uiti fix in ochii mei, ti-as spune: daca ar fi sa regret ceva, e ca nu pot, macar pentru doua minute, sa pot vorbi ca tine, sa pot folosi cuvinte la fel ca tine si sa-ti spun dintr-o suflare cat de recunoascator iti sunt ca, asa cum mi-ai promis, oricat de greu ti-ar fi fost… nu m-ai lasat niciodata.

Carla Alina Buleanu sunt eu, iar in ultimii ani m-am “specializat” in recuperarea cat mai rapida a cainilor abandonati de oamenii lor. Unii imi spun “rescuer”, dar mie nu-mi place termenul, asa ca merg pe varianta: “linistitor de inimi”.

Inimile sunt, evident, animalele, iar rolul pe care mi l-am asumat e acela de a le spune si a le arata ca totul va fi bine, de a le linisti si de a le promite ca le voi ajuta sa o ia de la capat, intr-o familie care nu-i va mai lasa balta niciodata.

In zilele in care plec dupa un caine parasit, fie ca e in Bucuresti, sau in tara, ma incearca tot felul de emotii. Teama ca ceva se poate intampla si nu il pot lua in ziua respectiva, teama ca el sa nu fi fost abuzat, iar acum, din cauza fricii sa fie greu de transportat, ori manevrat, emotia primei mangaieri, bucuria momentului in care se linisteste in masina si simte ca acum e in siguranta.

Insa, poate cea mai mare emotie vine atunci cand ajung acasa dupa o zi de genul asta si cainele meu ma intampina la usa. Happy, fetita mea de 5 ani, sare pe mine, imi aduce jucaria preferata, ma pupa pe ureche, zambeste in coltul gurii de bucurie ca am venit.

Dupa o zi in care am reusit sa salvez un caine abandonat, o iau pe Happy cu mine in pat sau ma asez cu ea pe jos. Stam fata in fata, cu nasurile aproape lipite si toate emotiile adunate in orele de dinainte vin gramada peste mine. Fara sa vreau mi-o imaginez pe ea parasita, speriata, confuza si… fara mine. Ma adun si incep sa ii povestesc ce am facut, cum arata cainele care azi incepe o noua viata, ce nume nou i-am pus, daca e fetita sau baiat, ce culoare are si ii promit ca o sa-l cunoasca si ea intr-o zi, atunci cand va fi la noua lui familie.

Dar cea mai importanta promisiune i-o fac in momentul in care imi fixeaza privirea pentru cateva secunde bune, secunde in care pare ca intelege fiecare cuvant pe care i-l spun, iar in clipa aia ea aude, simte si stie ca “mami n-o sa te lase niciodata”. 

 

Big Hearts Society

Prin intermediul asociatiei mele pentru protectia animalelor, “Big Hearts Society”, incerc sa fac cat mai multi oameni sa constientizeze responsabilitatea pe care o au in momentul in care aleg sa aduca in viata lor un animal de companie. E un pas urias care schimba radical viata unui om.

E o promisiune pe care i-o faci unei fiinte vii pentru 10 sau 15 ani, nu pentru o saptamana sau pentru un an. E o promisiune care include timp petrecut impreuna, iubire, grija, sacrificii din partea ta, eforturi financiare, controale regulate la veterinar, tratamente atunci cand e cazul, dar si o hrana de calitate.

Observ ca tot mai multi oameni incep sa devina constienti de importanta animalelor in vietile noastre. Ma bucur, de asemenea, ca sunt si companii care isi indreapta eforturile in aceeasi directie. Un astfel de exemplu il au cei de la Nestlé, care au chiar o promisiune dedicata animalelor de companie. Ei promit sa imbunatateasca viata animalelor de companie si pe a celor care le iubesc.

Spre exemplu, anul acesta, Nestlé a demarat campania “Promisiuni tinute zi de zi, promisiuni rasplatite”, prin intermediul careia si-au propus sa-i rasplateasca pe cei care isi tin promisiunile fata de ei insisi sau fata de cei din jur, inclusiv fata de animalele de companie. Asa ca… cei care isi tin promisiunie fata de animalele de companie, pot castiga un kit cu premii personalizate, daca se inscriu in concursul ce se desfasoara pe site-ul www.traiestecugust.ro

Vezi promotia

 

Cum te inscrii?

Nu trebuie decat sa povestesti despre promisiunea facuta animalutului tau de companie, in sectiunea de comentarii a articolului mai sus mentionat. Concursul se desfasoara in perioada 14-30 septembrie 2018, iar tu poti castiga, prin tragere la sorti, unul din cele 5 premii puse la bataie. Mai exact, unul dintre cele 5 kit-uri ce curpind: hrana pentru 3 luni pentru animalul tau de companie (doar caini si pisici) si o sesiune individuala de consiliere cu un medic veterinar Purina!

A! Si in caz ca nu stiai, Promisiunea 3, cea dedicata animalelor de companie, este doar una dintre cele 5 Promisiuni ale companiei, care insumeaza eforturile Nestlé fata consumatori, comunitate si mediu. Afla mai multe despre toate cele 5 Promisiuni pe care Nestle le tine zi de zi.

Cele 5 promosiuni Nestle